5 intrebari si raspunsuri referitoare la avizul de insotire a marfii

1. Ce este avizul de insotire a marfii?

Avizul de insotire a marfii este un formular cu regim intern de tiparire si numerotare.

Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare, de către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale societăţii.
În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiaşi unităţi, dispersate teritorial, avizul de însoţire a mărfii va purta menţiunea “Fără factură”.
Pe avizul de însoţire a mărfii emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare la terţi se face menţiunea “Pentru prelucrare la terţi”.
În celelalte situaţii decât cele prevăzute mai sus se face menţiunea cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoţire a mărfii şi nu factura.

2. Care este circuitul avizului de insotire a marfii?
Circulă, după caz:
– la furnizor:
– la delegatul unităţii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire;
– la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităţilor livrate în evidenţele acestuia şi pentru întocmirea facturii;
– la compartimentul financiar-contabil;
– la cumpărător:
– la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea recepţiei de către comisia de recepţie şi după consemnarea rezultatelor;
– la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţilor aprovizionate în evidenţa acestuia;
– la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică.

3. Ce informatii obligatorii trebuie sa contina avizul de insotire a marfii?
– seria şi numărul intern de identificare a formularului;
– data emiterii formularului;
– datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală);
– datele de identificare ale cumpărătorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală);
– denumirea şi cantitatea bunurilor livrate;
– date privind expediţia: numele delegatului, buletin/carte identitate (serie, număr), numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului;
– semnătura expeditorului.

4. Pentru ce se foloseste avizul de insotire?
– document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz;
– document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;
– dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiaşi unităţi;
– document de primire în gestiune, după caz.

5. Cum se arhiveaza avizul de insotire a marfii, după caz?
– la furnizor:
– la compartimentul desfacere;
– la compartimentul financiar-contabil;
– la cumpărător:
– la compartimentul financiar-contabil.

Bibliografie: www.anaf.ro – ORDINUL MINISTRULUI FINANŢELOR PUBLICE Nr. 2226 din 27 decembrie 2006, privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată. PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1056 din 30 decembrie 2006. Text în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Leave a Reply